Andrei Cordea a avut o evoluție modestă, în nota echipei, la meciul Saburtalo Tbilisi – FCSB, și a fost criticat de Nicolae Dică, fostul antrenor și jucător al „roș-albaștrilor”.
În viziunea lui Dică, Andrei Cordea este individualist, asemenea multor colegi de-ai săi, iar din acest motiv echipa nu funcționează.
Mijlocașul a avut parte de un start foarte bun anul trecut când a ajuns la FCSB, însă evoluțiile sale s-au stins pe parcursul sezonului.
FCSB a făcut un meci foarte slab la Tbilisi, iar acum toate șansele „roș-albaștrilor” de a evolua în grupele unei competiții europene sunt la latitudinea unei prestații bune în meciul retur, când vor fi obligați să înscrie cel puțin 2 goluri.
„Cordea a ajuns să înţeleagă că e mai important să dau gol decât să dau o pasă, că voi asta doriţi. Fiecare încearcă individual să facă lucruri, iar ca echipă nu mai funcţionează absolut deloc. De ce?”, a spus Nicolae Dică, la Orange Sport.
După partida din Georgia, finanțatorul vicecampioanei României, Gigi Becali, a anunțat că se va retrage din fotbal în 2-3 ani și între timp va reduce drastic cheltuielile, în așa fel încât nu va mai fi obligat să plătească vreun leu din propriul buzunar, iar clubul se va autofinanța.
„Care o fi, nu mă interesează. Pentru care am oferte, o să vedem. Vreau să scap de toți cei cu salarii mari, să-i dau. Aducem ce mai avem pe la Academie. O să fie locul 5-6-7 FCSB. Nu mai dau bani. E posibil să crească cu jucătorii de la Academie. Eu încerc să scot banii și la revedere. Cine să cumpere echipă de fotbal? Nu poate Hagi”, a declarat Becali, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER